avatar

La Ancona s-a inaugurat biblioteca românească “Constantin Bălăceanu Stolnici”

decembrie 3, 2011 in Informatii

myWPEditImage Image

Cel mai important proiect al grupului “Marche-Romania”, din cadrul asociaţiei “Democrazia e liberta”, în luna iunie, a fost inaugurarea bibliotecii româneşti, care va purta numele academicianului Constantin Bălăceanu Stolnici. Evenimentul a fost posibil datorită patronajului Consulatului Onorific Român la Ancona, care a pus la dispoziţie spaţiul pentru noua bibliotecă.

La eveniment, care a avut loc în data de 19 iunie, la Ancona, la sediul Consulatului Onorific Român, au fost prezenţi numeroşi oaspeţi din mediul cultural şi politic din România şi Italia, ziarişti, precum şi numeroşi români rezidenţi în regiunea Marche.În deschiderea manifestării, George Teseleanu, Consul Onorific al României la Ancona a citit mesajele de felicitare din partea ambasadorului României la Roma Răzvan Rusu, precum şi a ÎPS Siluan, episcopul ortodox al Italiei. Au urmat discursurile invitatului de onoare, academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici precum şi a primarului Anconei, Fiorello Gramillano.

După inaugurare, în sala de şedinţe a Consulatului Onorific Român, academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici a susţinut o conferinţă cu titlul “Geneza scrisului”. A urmat intervenţia unor specialişti de la biroul de avocaţi “Carotti-Rodriguez”, în dreptul muncii, cu tema “Accesul pe piaţa muncii”. S-au dezbătut probleme legate de normele contractuale pentru “colf” şi “badante”, recunoaşterea diplomelor cetăţenilor români în Italia, cursuri formative şi certificate, contractele de muncă precum şi pensii.

Tot cu acest prilej a fost organizată o expoziţie de pictură a doi artişti români din Italia, Laurenţiu Stoica din Ancona şi Tiberiu Hârtan din Florenţa.

Declaraţia Consulului Onorific Român la Ancona, George Teseleanu:

“Ideea înfiinţării acestei biblioteci vine dintr-o necesitate reală, acolo unde o comunitate cum este cea din regiunea Marche cu peste 40.000 de cetăţeni români,10.000 dintre aceştia fiind cu reşedinţa sau activităţi în jurul Anconei. Fondul de carte asigură şi pentru cei mici titlurile copilăriei şi literaturii româneşti ce vine citita de colegii lor din Romania. Nu ştim care va fi parcursul lor în timp şi dacă sau când se vor restabili în Romania dar ştim că această bibliotecă poate fi un factor important în formarea spirituală şi culturală a fiecăruia. Biblioteca va purta numele domnului academician Constantin Balaceanu Stolnici, om de cultură incontestabilă. Dacă îmi permiteţi să-l parafrazez pe Nicolea Iorga într-o forma modificată: de fiecare dată când întalnim mari personalităţi ale culturii mondiale, noi nu trebuie să fim invidioşi, pentru că noi îl avem pe Constantin Bălăceanu Stolnici. Consulatul împreună cu Asociaţia “Democrazia e Liberta” , grupul “Marche-Romania”, prin toate initiaţivele pe care le vor organiza, precum spectacole, voluntariat, biblioteca, etc. doresc să reprezinte acea formă de reprezentanţă şi reprezentativitate, atât de necesară comunităţii românilor din regiune.”

Cu ocazia acestui eveniment, Daniela Păun, cea care se va ocupa de această bibliotecă, ne-a răspuns la câteva întrebări. 

Care consideraţi că va fi impactul bibliotecii româneşti asupra comunităţii românilor din regiunea Marche?

Din punctul meu de vedere pot spune că aceasta e o veste foarte bună pentru românii stabiliţi în regiunea noastră, biblioteca reprezentând atât un “instrument ” al cunoaşterii, cât şi un prilej de comunicare între conaţionali, un spaţiu al împărtăşirii unor preocupări, experienţe şi impresii personale.

Biblioteca va purta numele academicianului Constantin Bălăceanu Stolnici, care a a fost prezent la inaugurare. Ce implica acest lucru ?

Faptul că Biblioteca Românească de la Ancona va purta numele academicianului Constantin Bălăceanu Stolnici, unul dintre marii intelectuali români în viaţă, nu poate decât să ne onoreze şi pe noi. Datorită împrejurărilor, am fost destinaţi să fim departe de ţara natală, parte a celei mai numeroase comunităţi din Italia. Într-adevăr, un ochi plânge şi-altul râde; însă, datorită unor astfel de evenimente şi activităţi, începem să zâmbim din ce în ce mai des.

Ce ne puteţi spune despre fondul de carte deja existent?

Fondul de carte de aproximativ 1500 de titluri este pus la dispoziţia cititorilor prin bunăvoinţa unor donatori, cum ar fi Consulatul Roman la Ancona, Carpatair, Lions Club Oradea, Scoala “Horea, Cloşca şi Crişan ” din Brad – Hunedoara, precum şi mulţi donatori anonimi. Tematica abordată este foarte variată, de la literatură la ştiinţe, de la arte la teologie sau istorie. Chiar dacă ne dorim să putem oferi un număr cât mai mare de cărţi în limba română, biblioteca fiind dedicată comunităţii româneşti din Italia, şi cărţile scrise în alte limbi îşi vor găsi întotdeauna locul pe rafturile noastre.

Cum se prezintã structura bibliotecii?

Pentru a facilita accesul la carte, structura bibliotecii este simplă, fiind organizată în două secţii, adulţi şi copii, fiecare având compartimente “în oglindă ” pentru cărţile în limba română şi pentru volumele, numeroase şi ele, în alte limbi.

Andi Rădiu

avatar

Două castele în care s-a scris istorie

decembrie 3, 2011 in Turism

Castelul Gradara

Este situat pe un deal pitoresc între regiunea Emilia-Romagna şi Marche la câţiva kilometri de minunatul litoral al Mării Adriatice. Cetatea este formată din ziduri, turnuri şi nucleul urban al satului vechi, totul oferind un complex arhitectural care oferă vizitatorilor, de departe, o privelişte minunată şi unică. Fiecare colţ, clădire, stradă sau pasaj constituie o mărturie a secolelor de cucerire şi dominaţie. Gradara a fost pe parcursul secolelor al XIII-lea şi al XIV-lea, câmpul de luptă dintre familiile nobile cele mai puternice.

Aici, mari lideri şi oameni de arme din istoria Italiei au defilat, au luptat şi au format alianţe întro încercare de a impune dominaţia într-o zonă atât de mică ca suprafaţă, dar foarte importantă din punct de vedere strategic. Pentru aceasta, Gradara, astăzi, este cunoscută ca o veritabilă capitală a Evului Mediu. Castelul, pentru mult timp, a fost privilegiat deoarece unele dintre aceste strategii şi jocuri de putere au determinat cursul istoriei din peninsulă.

Dar sunt multe alte rute şi locuri ce trebuie descoperite în interiorul şi în afara zidurilor: vederi panoramice, comori mici, locale şi magazine de ciudăţenii în cazul în care se vrea a cumpăra suveniruri şi artizanat de calitate. Gradara este un oraş care este plin de istorie şi de viaţă, joc şi cultură, artă şi iniţiative care vă invită să încercaţi noua experienţă de neuitat într-un modern Ev Mediu.

Castelul Gradara

Pentru cine este interesat să cunoască într-un mod cât mai real istoria castelului, o poate face între 16 -18 iulie când va fi organizat un spectacol, cu figuranţi şi costume de epocă, precum şi cu multe efecte speciale, ce vor încerca să reconstituie mari bătălii care au avut loc de-a lungul istoriei. Două zile vor fi deschise târguri ce vor prezenta într-un mod identic perioadei evului mediu, materiale şi obiecte de artizanat, ilustrate şi multe alte produse interesante.

Sinaia – Castello Peleş, ex residenza di re Carol I Hohenzolleren di Romania

Se un giorno deciderete di passare una vacanza nel nostro paese, dovete sapere che le soste d’obbligo, oltre ai monasteri della Bucovina, inclusi nel patrimonio dell’Unesco per la bellezza dei loro affreschi esterni, oltre alle impressionanti chiese in legno del Maramures e le chiese fortificate della Transilvania, sono i castelli. Tra cui i più famosi sono quelli di Peles, ex residenza estiva di re Carol I di Romania, e il castello medievale di Bran, noto ai turisti come il “Castello di Dracula”.

Il Castello Peles sorge a Sinaia, località turistica sulla Valle del Prahova (nel sud della Romania) ed è un vero simbolo della storia moderna della Romania. Fu eretto nella se-conda metà del XIX- esimo secolo su commissione del primo re di Romania, Carol I, il quale era di origine tedesca.

Carol I visitò per la prima volta Sinaia nel 1866, anno del suo arrivo in Romania, e, incantato dal paesaggio molto pitoresco, decise di comprare un pezzo di terreno e farvi costruire un castello. Qualche anno più tardi furono avviati i lavori, eseguiti da circa 300 operai e sorvegliati personalmente da re Carol I, il quale considerava il castello la “sede” della nuova dinastia reale di Romania. Col passar del tempo diventò residenza estiva della famiglia reale e vi si svolsero importanti riunioni politiche come il Consiglio di Corona del 1914, quando si decise la neutralità della Romania durante la prima guerra mondiale. Il castello ospitò diverse personalità dell’epoca, scrittori, musicisti, ma anche re e regine. Tra i più importanti ospiti si annoverò anche l’imperatore dell’Austro- Ungheria, Francesco Giuseppe.

Il Castello Peles ha 160 stanze e sale in cui si possono ammirare diversi oggetti decorativi, tappeti orientali, dipinti, collezioni d’armi dei secoli quindicesimodiciannovesimo. Tra le sale più importanti: la Sala fiorentina, in stile rinascimentale toscano, arredata con mobili italiani del XVII secolo, lampadari di Murano, copie di opere del Vasari e di Rubens. Le sue porte in bronzo, decorate con personaggi femminili e motivi floreali, sono state realizzate nei laboratori Luigi Magni di Roma.

La Sala delle Colonne, sempre in stile rinascimentale italiano, è arredata con specchi veneziani, mobili italiani dei secoli XVIXVIII e copie di celebri quadri italiani. Un’altra è la Sala d’Armi che ospita una splendida collezione di oltre 4000 armi europee ed orientali dei secoli XVXVIII e vecchie armature tedesche oppure la Sala Moresca, adornata nello stile ispanomoresco dell’Alhambra di Granada, la quale conserva sculture in marmo di Carrara, tra cui la copia di una fontana che si trova in una moschea del Cairo, e trofei di armi arabe.

I mobili d’arte nel castello sono originali e risalgono al XV- esimo secolo, essendo stati realizzati da famosi laboratori europei di mobili come quello di Monaco di Baviera, Vienna o Amburgo. Vi si trova una delle più ricche e pregiate collezioni di dipinti in Eu ropa, circa 2000. Nel castello esistono anche un piccolo teatro e una sala da concerti. Nel suo giardino all’italiana c’è una profusione di statue, vasi e fontane che provengono da Venezia e sono opera dello scultore Romanelli. Come curiosità, va detto che Peles aveva dotazioni molto moderne per l’epoca in cui venne costruito- fu il primo castello interamente elettrificato in Europa.

Se vi capita di andare a Sinaia, non lasciatevi sfuggire l’occasione di vedere anche il Castello Pelisor, in stile viennese, costruito tra 1899 e il 1902 come residenza estiva del re Ferdinando I, nipote di Carol I, e il padiglione di caccia di quest’ultimo, il Foisor, ambedue nelle vicinanze del Castello Peles.

Pagină realizată de Cătălin Groza

avatar

Proiectul “Il libro, ponte interculturale”

decembrie 3, 2011 in Pagina copiilor

Avem plăcerea să vă anunţăm lansarea proiectului “Libro ponte interculturale” şi în acelaşi timp de a vă invita să participaţi în număr cât mai mare. Proiectul se defăşoară în regiunea Marche, pe parcursul anului 2010 şi are ca obiectiv editarea unei carţi cu poveşti româneşti traduse în limba italiană. Se va organiza o campanie de colectare a poveştilor româneşti traduse în italiană şi în fiecare lună va fi publicată o poveste în ziarul comunităţii. Lucrările trebuiesc trimise pe adresa de email: contact@marcheromania.com Giovinezza senza vecchiaia e vita senza morte

C’era una volta… se non ci fosse stato non si racconterebbe, quando sui pioppi crescevano le mele, quando gli orsi sbattevano la coda, quando i lupi e gli agnelli si abbracciavano e si baciavano fraternamente, quando alle pulci si mettevano i ferri da cavallo pesantissimi e continuavano a saltare fino alle nuvole…i più bugiardi sono quelli che non mi credono. C’erano una volta un potente imperatore e un’imperatrice giovani e belli che nel desiderio di avere figli avevano fatto tutto il necessario. Erano stati a consultare filosofi e maghi per far leggere le stelle e riuscire a prevedere l’arrivo di un erede, ma niente.

L’imperatore venne a sapere che in un vicino villaggio viveva un vecchio mago e mandò a chiamarlo ma lui rispose ai messi che chi aveva bisogno di lui lo doveva andare a trovare. L’imperatore e l’imperatrice, accompagnati da consiglieri, soldati e servitori, andarono alla casa del vecchietto.

Avendoli visti arrivare, il vecchietto uscì a riceverli e disse: -Siate benvenuti ma cosa volete sapere? Quello che desideri ti porterà tanta tristezza. -Io non sono venuto a chiederti questo, disse l’imperatore ma vorrei sapere se hai una cura per poter avere dei figli. -La cura esiste ma avrete un solo un figlio. Sarà il principe azzurro! Poi dette loro delle pozioni. Tornarono contenti al castello e dopo pochi giorni l’imperatrice rimase incinta. Tutto il regno e tutta la corte erano felici. Ma poco dopo la nascita il bambino si mise a piangere e nessuno conosceva un rimedio al suo pianto. Allora l’imperatore gli promise tutte le ricchezze del mondo ma niente lo faceva calmare. -Caro amore di papà, ti darò quel regno o quell’altro, ti farò sposare la principessa più bella… siccome non riusciva a farlo smettere, finalmente disse: -Ti darò la giovinezza senza vecchiaia e la vita senza morte!

Allora il bambino si calmo’ e poco dopo venne al mondo. La gioia in tutto il regno fu altissima: le feste durarono per tutt’una settimana. Man mano che cresceva il principe diventava sempre più bravo ed intelligente. Lo misero a studiare nelle migliori scuole e presso i più grandi filosofi. Tutto quello che gli altri bambini imparavano in un anno, lui lo sapeva già dopo un mese. Tutto il regno gioiva di avere un erede al trono tanto bravo quanto re Salomone. All’improvviso il Principe Azzurro divenne triste e pensieroso. Il giorno del suo quindicesimo compleanno l’imperatore dette un grande ricevimento al palazzo. In mezzo alla festa il principe si alzò e disse:

  • Papà è il momento di darmi quello che mi hai promesso alla nascita.

Sentendo questo, l’imperatore tristissimo disse:

  • Caro figlio, come potrei darti cose inaudita ? Avevo fatto quella promessa solo per farti quietare.
  • Se tu papà, non puoi darmi quello che hai detto, sarò costretto a girare il mondo per trovare la promessa per la quale sono nato.

Tutti i presenti: l’imperatore, i nobili, i ministri si inginocchiarono e lo pregarono di non lasciare il regno. Gli dissero:

  • Tuo padre ormai è vecchio, ti mettiamo al suo posto e ti porteremo come sposa la più bella principessa che c’è sotto il sole. Non era possibile far cambiare idea al principe. Rimase fermo, nella sua decisione, come una roccia. Allora il padre decise di permettere la partenza del principe ed ordinò i preparativi. Il Principe Azzurro andò alle scuderie imperiali per scegliere un cavallo degno di lui…ma tutti i cavalli crollavano sotto la sua spinta…

Quando stava per lasciare la scuderia notò in un angolo un cavallo magro, mal ridotto, pieno di bubboni e molto debole.

Quando lo toccò il cavallo disse:

  • Comandi padrone…

Poi alzandosi stette dritto come una candela. Il principe chiese che intenzioni avesse ed il cavallo rispose:

  • Per trovare la tua promessa, devi farti dare da tuo padre la spada, la lancia, l’arco, la faretra con le frecce ed i vestiti di quando era giovane. Mi devi curare con le tue mani, e darmi l’orzo cotto nel latte.

L’imperatore chiamò il gran maggiordomo e gli disse di aprire al figlio tutti gli armadi. Dopo aver cercato per tre giorni e tre notti il principe trovò in una vecchia cassapanca le armi ed i vestiti dell’imperatore da giovane. Per sette giorni il principe lavorò per togliere la ruggine dalle armi. Intanto curava anche il suo cavallo.

Quando il cavallo venne a sapere che il Principe Azzurro aveva pulito e ripristinato i vestiti e le armi, si alzò e scuotendosi fece andare via tutte le piaghe ed i bubboni che aveva addosso trasformandosi in un bellissimo stallone… Bel principe disse:

  • Fra tre giorni si parte.
  • Per me possiamo partire anche subito, rispose il cavallo.

Il giorno della partenza la corte, il palazzo e tutto il regno erano pieni di dolore: il Principe Azzurro vestito da cavaliere sul suo cavallo salutò tutti uno a uno dall’imperatore all’ultimo stalliere.

Tutti piangevano e continuavano a pregarlo di non partire ma egli, spronando il cavallo, uscì dal portone. Lo seguivano dei carri con viveri, soldi e … …nel prossimo numero

Pagină realizată de Graţiela Filip